Si
ce e mai grozav din toate acestea...este ca m-am vindecat singura...si chiar e
o realizare!Nu m-am aruncat in bratele nimanui, amagindu-ma ca, astfel, te voi
uita.Mi-am acceptat situatia, a trebuit sa ma inarmez cu o doza mare de rabdare
si cu ganduri optimiste, chiar daca picam deseori in paharul cu
melancolie...chiar daca, la fel de des, ma sufocam in suspine. Se spune ca
despartirea este o parte din moarte. perfect de acord. Am trait pe propria
piele aceasta stare. Ruptura de tine ma facea sa ma simt bolnava. In timp, ma obisnuisem cu durerea...devenise o
durere calma...
Desi
nu mai credeam in dragoste, astazi, mai mult ca niciodata,cred in ea si cred ca
o voi intalni. Imi traiesc zilele fara sa ma gandesc prea mult la ea. Pentru ca
stiu ca va sosii la momentul potrivit, nici mai devreme, nici mai tarziu.
Si,
iata, viata,ca am trecut peste cosmar! Nu l-am uitat definitiv. As cere
imposibilul! A fost greu, a fost un proces de vindecare ce a durat cam
mult, ce-i drept. Dar, consider ca m-am
vindecat in mod intelept.
De-abia
astazi am ajuns la ziua in care imi iau adio, cu adevarat, de la tine.De-abia
de astazi ma pot ancora si imi pot deschide bratele in fata unor noi vise,
sperante, zambete. De astazi, deschid lacatele inimii mele!