Imposibilul posibil

Pe cat de dura...pe atat de frumoasa a fost, pentru mine, experienta maratonului Ploiesti - Brasov, o campanie impotriva sedentarismului. Cand am pornit in acest maraton, nu ma gandeam ca pot sa parcurg nici macar jumatate. 100 kilometri? Nici nu visam. Ideea, insa, mi-a suras de la bun inceput. Prima parte, cu toate ca eram odihnita, a fost destul de grea, am indurat frigul si vantul destul de dur. Mai tarziu a fost mai bine, caci soarele ne-a fost prieten o buna bucata de vreme.
Mie, personal, acest maraton mi-a oferit o lectie de viata. Mi-am depasit limitele impuse de psihicul meu, am putut mai mult decat cred eu ca pot. A fost un moment in care m-am oprit din mers intr-o serpentina, am urlat " Nu mai pot! " si am mers mai departe. Ca si in viata, cand simti ca nu mai poti, cand totul pare ca se imbulzeste in fata ta, mai gasesti in tine o farama de resursa care te conduce catre reusita. Tind sa cred ca imposibilul nu exista si ca tintele la care nici nu indraznim sa visam pot fi atinse, indepartand zidurile mentale si...incercand sa obtinem acel ceva.
Am intalnit oameni minunati, plini de culori in sufletele lor, ne-am sprijinit reciproc pe tot parcursul maratonului. Am sa raman cu o amintire minunata, cu o experienta cu care nu multa lume se poate lauda. O sa am ce povesti copiilor si nepotilor.
Culmea, la finalul maratonului, ajunsa la destinatia prestabilita, n-am simtit gustul victoriei, ci ca se poate si mai mult. Desigur, nu si in momentele acelea, dar pe viitor doresc o experienta mai dura. Deci, limitele exista doar in mintile noastre, ele pot fi inlaturate doar incercand. Nu poti reusi fara sa incerci!
Oameni buni, suntem in stare de orice! Eu ma mandresc cu aceasta recenta experienta si o astept pe urmatoarea in care voi fi si mai aproape de imposibil.Viata este o continua provocare si tocmai acest lucru o face fascinanta. Pe aceasta cale, ii multumesc in mod special, organizatorului. Luiza Ionescu

Putin, dar atent

Nu vreau mult, dar nu pot sa ma multumesc nici cu putin. Nu sunt pretentioasa, dar stiu ce nu vreau. In ceea ce privesc oamenii de langa mine, prefer putini si de calitate. In ceea ce priveste un cuplu, prefer sa fiu singura...decat singura in doi. Pot accepta si compromisuri, dar doar atat cat sufletul meu sa fie impacat.

Calitatea vietii noastre, pe langa propriile fapte, incepe cu oamenii de langa noi. pe care-i putem alege. Oamenii frumosi, deosebiti pot avea un impact pozitiv in viata noastra. Si n-am sa spun ce inseamna frumos sau deosebit pentru ca fiecare dintre noi intelegem diferit aceste aspecte, definitiile sunt diferite...in functie de noi. Esential este sa avem langa noi oameni care ne plac si pe care ii apreciem. Si asta este o forma a iubirii. Iubesc sa am oameni frumosi langa mine, care ma influenteaza pozitiv si benefic, oameni pe care ii aleg in preajma mea si care ma aleg, la randul lor. Fara aceasta forma a iubirii nu putem fi multumiti de viata noastra. Banii nu hranesc sufletul, in schimb, oamenii, da!

Tie, om drag, iti multumesc ca stii sa fii langa mine! Luiza Ionescu

Familie

Privesc niste fotografii...eu si-a mea familie...poze mai de demult, dintr-un trecut nu foarte indepartat. Familie? Cand spun  " familie ", spun " intreg". Mi-e dor de-a mea familie de odinioara...si de cele bune si de cele rele. Chiar daca ai mei parinti merg pe drumuri separate, raman familia mea, doar ca...unitatea s-a pierdut. A trecut ceva timp de cand dezbinarea a avut loc, m-am obisnuit de mult cu ideea de a nu-mi mai vedea parintii impreuna, insa...mi-e dor, am un dor atat de greu in suflet...Iubirea parintilor pntru noi, copiii nu a disparut, insa nu mai este simtita ca inainte. Acel " tot " s-a divizat si dezechilibrul s-a instalat. Am avut si eu un coltisor de dragoste, de afectiune, de incredere, intelegere si toleranta unde imparteam bucuriile, supararile si secrete.

Clar, familia este o comoara nepretuita.

O familie destramata este cel mai mare esec, ce frange destine. Mai stim, astazi, sa construim o familie si sa o pastram? Nu-mi vine a scrie  mai mult despre aceasta entitate, caci aceasta se simte iar o explicare a ei devine de prisos. Luiza Ionescu

Sufletul primaverii

Cand m-am trezit, nu am dat importanta faptului ce este intai martie si ca a sosit primavara. Motaind, inca, in pat, mi se parea inca o zi banala. Insa, in timp ce ma trezeam, facand patul, ascultand muzica, primind si citind mesajele cu urari frumoase, deschizand fereastra...lumina si caldura au patruns usor in casa si in sufletul meu.

Da, oameni dragi, primavara este un anotimp deosebit, il simti cu totul, nu doar il vezi cu ochiul. Primavara iti intra in suflet. Gandurile bune incoltesc. Infloresc fara voia mea. Ma inunda o stare asa de vioiciune, de bine, de bucurie...parca primavara tocmai ce mi-a facut o declaratie de dragoste.

Nu degeaba primavara este anotimpul renasterii, tot ce se afla in jurul nostru prinde viata, si nu doar in natura. Si noi prindem viata. Momentele triste palesc in fata acestei minuni...primavara, care inseamna caldura, zambet, culoare.

Primavara ne invita la schimbari pozitive, atat in locuintele noastre, cat si in viata. Miroase...a viata! Luiza Ionescu

Picura cu ganduri...

Astazi, am tras o privire in trecut. Si...mi s-a strans inima. Oare viata noastra inseamna trecutul? Sunt momente unde mi-as dori sa ma intorc, daca trecutul m-ar chema.Oare pentru ca nu intrezarim nimic bun in viitor, uitam motivele pentru care am renuntat la anumite parti din viata noastra?

Sunt zile in care las sa ploua cu ganduri peste mine. Oare vom stii vreodata ca prezentul nostru este unul bun? Si ca alegerile noastre din trecut au fot bune? Exista sentimentul ca astazi, puteai fi mai fericit, daca in trecut schimbai o hotarare, alegeai ceva diferit sau renuntai la vreun orgoliu? Cred ca toti caram cu noi o cutiuta cu regrete, mai mici sau mai mari...resemnati fiind pentru ca nu avem incotro. Aceste sentimente nu sunt tocmai sanatoase pentru corpul nostru emotional, insa sunt reale. Daca le ignoram, ne mintim pe noi insine. Daca timpul nu poate fi dat inapoi, putem incerca sa invatam sa ne ascultam cu atentie inima, sa meditam putin inaintea unei decizii, sa ne lipsim de orgolii. A gresi e omeneste, dar de ce sa nu micsoram numarul greselilor si regretelor?

Corect, nu putem controla tot...dar tot ce vine de la noi, putem! Astazi, invat sa pastrez ce e de pastrat Luiza Ionescu.

Eu si omenirea

Omenirea se schimba, societatea se indreapta spre o anumita directie, dar nu stie incotro....aceasta doar se indreapta. Omenirea parca se clatina si mintile oamenilor sunt ametite. Lumii parca i-au dipsarut principiile, valorile s-au disipat, interesele primeaza. Sunt oameni care au atat de multa frumusete in sufletul lor, insa nimeni nu observa.

Nu ma regasesc in lumea aceasta, simt ca nu apartin acestor vremuri. Am ajuns la aceasta concluzie dupa multe lupte interioare, crezand ca exista ceva defect in mine. Dar nu, nu am nimic defect in mine, ci doar functionez diferit. Si nu blamez societatea, nu judec oamenii care sunt diferiti de mine, poate lor le e bine asa, ei nu pot functiona altfel. Nu-mi place stilul lor de a functiona.Pot exista pe langa ei, insa nu cu ei. Fiecare se comporta conform firii lor. Eu...sunt conformata. Pot intelege oamenii diferiti de mine, iar acest lucru se numeste umanitate.

Nu-mi prea gasesc puncte comune cu ceilalti.N-am nimic cu credintele, cu principiile, gandurile, cu modul de viata ales de ei..... N-am sa incerc vreodata sa ma distrug, schimbandu-mi ratiunea, aleg sa fiu umana, in felul meu, sa fiu EU, cu riscurile asumate. Nu apartin nimanui, desi mi-as dori o atasare. Luiza Ionescu

Buna dimineata!

Si ador diminetile de liniste in suflet. Ador diminetile in care am o cafea si oameni dragi alaturi. O zi perfecta incepe, langa cel putin, un om drag care stie sa-ti puna un zambet colorat pe fata si sa simti cum ziua nu poate fi mai buna de atat.

Sunt fericita pentru ca, in timp, am strans oameni frumosi pe langa mine, oameni pe care simt nevoie sa-i vad si sa le impartasesc ganduri si sentimente. Uneori, se mai intampla sa dau si peste oameni cu suflet chircit si mandri in ignoranta lor. Si ma mahnesc....insa oamenii dragi de langa mine ma fac sa ma simt norocoasa pentru ceea ce sunt si pentru ca ii am.

Imi plac diminetile in care intalnesc, in trafic, oameni calmi, respectuosi, chipul lor debordand de seninatate.

Imi plac diminetile in care, in drum spre job, intalnesc caini maidanezi, ma opresc, le adresez cateva cuvinte, iar ei par ca ma inteleg, caci ma privesc si-si flutura coada. Si merg mai departe...cu chipul luminat.

Ma incanta diminetile in care privesc batranii intorcandu-se de la piata cu sacose incarcate, imaginandu-mi cate de bine va mirosi bucataria lor, in ziua respectiva. Ma duc cu gandul la o tocana aproape gata, cu verdeata presarat deasupra, al carei miros imi gadila narile.

A, si mai imi plac diminetile cu zarva produsa de cei mici ce se duc la gradinita sau la scoala primara, insotiti de bunici sau parinti. Ma induioseaza aceasta imagine.

Lucrurile de acest gen...si multe altele imi pot face ziua mai frumoasa. Zilele frumoase incep de dimineata...daca stii ce sa privesti, si, mai ales, daca le privesti cu inima. Si asta e suficient pentru o " Buna dimineata! " Luiza Ionescu

Iubirea la gunoi!

Cine mai are timp, in zilele noastre, sa iubeasca acelasi om, pentru toata viata? Tentatiile sunt peste tot, iar oamenii vor sa incerce de toate. Traim intr-o epoca a despartirilor, a divorturilor, iar atunci cand vad relatii ce dureaza de mai bine de 5-6 ani, mirarea mea este una destul de mare si ma intreb: " Astia cum de au rezistat? "

 Traim intr-o lume in care femeile se ofera singure, barbatii nu mai au nevoie sa le cucereasca pentru a le avea. Iar atunci cand intalnesc pe cineva care merita sa fie  curtata frumos, ei nu mai au rabdare, renunta repede si se reorienteaza. Dragostea a ajuns sa fie sinonima cu satisfacerea poftelor sexuale.

Femeile au devenit sclavele saloanelor de frumusete, dietelor si implantelor de silicoane pentru a cuceri barbati " grei la buzunar ". Intr-o astfel de  " impreunare ", atunci cand femeia se urateste sau barbatul devine mai " usor la buzunar "...magia dintre ei dispare.

Am devenit marfuri. Ne schimbam iubitii / iubitele asa cum ne schimbam garderoba in functie de anotimp. Intotdeauna apar modele mai noi si mai frumoase. Cei care tot mai cauta dragostea si doresc sa o aiba, tot ai reticente si au grija sa nu se loveasca prea tare de ea...cu teama de esec.

Am devenit oameni superficiali, lipsiti de profunzime si lasam iubirea sa moara. De ce? Pentru ca e mai usor sa o lasam sa moara si sa tot incercam " haine noi ", decat sa o intretinem toata viata. Oare suntem mai fericiti asa?! Luiza Ionescu

Schimbarea este buna?

Da, imi place sa scriu despre oameni pentru ca interactionam zilnic intre noi. Imi place sa scriu despre oameni pentru ca suntem multi si diferiti. Oameni avizati in psihologie au creat tipologii de oameni. Mi se pare un studiu facut in van, caci oamenii sunt atat de complecsi incat ar trebui facute tipologii pe fiecare om in parte. Cand spunem despre noi insine ca suntem unici nu este o dovada de mandrie, ci este o realitate. In fiecare om se regaseste un univers...propriul sau univers, cu trairi si simtaminte diferite. Asemanari exista, dar intensitatea trairilor, in aceleasi contexte, nu va fi niciodata aceeasi.

In ceea ce priveste aspectul fizic, intre atatea miliarde de oameni de pe Terra, nu vom gasi niciodata doua trupuri identice. La fel si in cazul trasaturilor fetei.. Si cu toate astea...multi dintre noi tind sa copieze si sa-si piarda esenta si propriul rol in aceasta lume. Fiecare dintre noi avem propriul rost in lume si nu degeaba suntem exact asa cum suntem. Dar noi ne certam cu noi insine, consideram ca ceva nu e in regula cu propria persoana. Femeile doresc sa-si modeleze trupurile aratand ca X sau Y, insa ele pot arata frumos si fara sa semene cu cineva. Dorim sa facem cariera intr-o meserie  care nu ne atrage si in care nu ne regasim doar pentru ca V sau W au gasit succesul in acea directie, desi succesul nostru e la fel de garantat in alta directie. Dorim sa vizitam locuri despre care ni s-a povestit ca sunt de vizitat, desi, noi, initial, doream sa vizitam cu totul si cu totul altceva. Exemplele de acest gen sunt nenumarate.

In general, din ceea ce am observat la oameni, pentru ca, da, am afirmat ca-mi place sa-i studiez, femeile, spre deosebire de barbati, sunt mai dornice in a schimba multe aspecte la ele insele, desi acest lucru ar insemna sa-si piarda din frumusete si din farmec personal.

Societatea in care traim astazi, ne indruma sa fim ceea ce nu dorim sa fim, tinde sa ne preschimbe in oameni-roboti.

Concluzia meste este urmatoarea:schimbarea este buna, insa numai in masura in care nu ne pierdem autenticul. Sa nu lasam lucrurile din exterior sa ne modifice interiorul si sa nu ne mintim pe noi insine. Sa ne pastram esenta! Luiza Ionescu

Fericirea este!

Pornesc de la "vorba" lui Socrate: "Omul este singurul fauritor al existentei sale !". Cred ca fericirea este o alegere, suntem ceea ce vrem noi sa fim. Pentru cei mai multi dintre noi, fericirea reprezinta un scop in viata, un ideal. Ce trist...Fericirea o traim zi de zi, clipa de clipa. Fericirea e gustata numai de oamenii cu suflet bun, doar ei stiu sa puna pret pe ceea ce conteaza, cu adevarat, in viata.

Imi e suficient sa-mi imbratisez mama in unele momente si sa simt cum ma coplesesc de fericire. Este un gest instinctual, ce provine din inima. Inima...caci ea este centrul existentei noastre.

 Imi e suficient ca persoana iubita sa ma stranga de mana intr-un moment oarecare, neasteptat si sa simt cum ma coplesesc de emotie.

Sunt fericita cand imi alint catelul, acesta rasplatindu-ma cu o codita vanturata in stanga si in dreapta si cu cea mai blajina privire din lume.

Sunt fericita cand pot sa-mi ajut semenii. Nu conteaza cu ce, ci ca ajut!

Fericirea poate insemna si o familie alaturi de tine, unita, calda...

Sunt convinsa ca fericirile noastre, de pana acum, sunt in numar mai mare decat tristetile.

Oamenii se pierd pe ei insisi, zbatandu-se pentru a fi fericiti...pentru ca nu stiu unde si cum sa gaseasca fericirea. Trebuie sa nu dorim niciodata sa fim altcineva, decat ceea ce suntem. Poate, atunci, vom reusi sa privim in jurul nostru cu mai multa iubire.

Fericirea sta in simturi, inima stie sa zambeasca, dar noi nu o lasam. De noi insine depinde fericirea. Ea poate fi si o arta, trebuie doar sa stim cu ce sa o impodobim.

Fericirea nu ne-o va da nimeni, daca noi nu stim sa o luam. Luiza Ionescu

Sentimentul este greu!

Noi, oamenii, suntem emotii, vibratii, sentimente. Ne-am gandit vreodata la ceea ce suntem noi, de fapt? Sentimentele ne definesc, sunt doar ale noastre. Ele ard inauntrul nostru, ele parca razbat prin porii nostri. Sentimentele sunt cele care ne apasa, atarna greu si, de cele mai multe ori, ne prefacem ca nu le avem.

Am ajuns sa ne ascundem sentimentele din cauza dezamagirilor ce vin din exterior. Nu ne mai permitem sa traim emotii, pentru a nu fi nevoiti sa platim pentru ele. Putem avea cele mai delicate sentimente...ajungem sa le punem un lacat mic si le ascundem intr-un colt al inimii...pe undeva. Le transformam in profanari pentru ca necinstea, batjocura, lipsa de respect, dezonoarea, indiferenta...au ajuns sacre in zilele noastre.

Dar...exista o memorie a sentimentelor, a celor nobile, ce incearca sa revina din coltul uitat al inimii. Acestea sunt in discordanta cu cele ce au pus stapanire acum pe suflet. Si totusi...sentimentele delicate prind, iarasi, muguri, si reusesc sa inlature pangaririle si tot ceea ce este fals si inutil. Sentimentul este greu…dar supravietuieste! Luiza Ionescu

Suntem frumoase!

Da, sunt frustrata uneori de cele cateva kilograme in plus, am teama de cantar. Am mustrari de constiinta dupa ce devorez o ciocolata intreaga...cu alune. Sunt stresata de cosurile ce imi apar uneori si care ma fac sa ma simt atat de urata.

Si acum...fac o paralela intre viata mea si cea a vedetelor. Majoritatea vedetelor mint in ceea ce priveste stilul lor de viata, alimentatia...si referitor la sacrificiile lor pentru a arata perfect si pentru a fi ravnite de barbati. Ele, ne transmit noua, femeilor de rand, ca desi consuma produse de tip fast-food, ca desi ele sunt dependente de bauturi acidulate, ca nu tin niciun fel de dieta si ca nu prea sunt prietene cu sportul...arata asa de bine. Ne mai spun ca pentru a arata asa, precum ele, sunt suficiente opt ore de somn pe noapte, o crema scumpa, si...gene bune. In concluzie, mama natura a fost marinimoasa doar cu starurile.

Va anunt, ca femeile acestea "de rang" se infometeaza cu cateva saptamani inainte de vreo sedinta foto sau prezentare de moda, si cu toate acestea tot este nevoie de folosirea photoshopului. Sa mai pomenesc de chirurgia plastica care este o practica obisnuita?! Mutilarea corpului a devenit o obisnuinta precum dusul zilnic. Sa mai pomenesc de machiajul fara de care nu pot iesii nicaieri?! Sa nu uitam ca ele parca "dorm" in saloanele de infrumusetare, sa nu uitam de tot felul de injectii in piele, tot felul de proceduri de care noi, femeile de rand, nu am auzit. Actritele ajung sa faca sport intre cinci si opt ore pe zi, inainte de a interpreta vreun rol intr-un film. Ele traiesc cu ierburi si cu multe sacrificii. Traiesc pentru a fi frumoase si sunt platite pentru asta.

Oameni dragi, facand aceasta mica paralela intre viata de vedeta si viata mea, ca femeie de rand....ma simt al naibii de frumoasa si autentica!:) Luiza Ionescu

Curajul de a te cunoaste!

Hai sa fim sinceri! Care este cea mai mare teama a noastra? De fantome, de ursi, de serpi, de paianjeni sau de extraterestri? Culmea...nu astea sunt temerile noastre cele mai mari. Cea mai mare teama a noastra sunt semenii nostri. Cum asa? Pentru ca le simtim judecatile nemiloase. Aceasta teama ne inhiba, ajungem sa nu mai stim cine suntem cu adevarat, ne estompam calitatile. Este un fel de mutilare psihologica. Ne este frica sa iesim din tipare, ne temem de gura lumii.

Curajul de a te cunoaste pe tine insuti inseamna sa visezi cat de sus vrei, sa te exprimi cinstit, inseamna sa stii sa fii tu insuti si sa fii. Puterea de a te cunoaste inseamna sa faci ce-ti face tie placere, chiar daca "gura lumii" sta in calea ta. Urmeaza profesia pe care o iubesti, chiar daca te mai impiedici pana ajungi la ea. Omul se poare ridica si poate invinge!

Cred intr-o forta a binelui si a iubirii, care nu pleaca de langa omul autentic, care face ceea ce iubeste sa faca. Aceasta forta nu paraseste fiinta care are indrazneala de a fi ea insasi. Succesul, izbanda, chiar si frumusetea nu sunt consecintele banilor sau relatiilor, ci ale deciziei de a face si de a fi ceea ce doresti cu adevarat. Lanturile care ne incorseteaza, nu se afla in lume, ci in propria minte. Orice sarman poate rupe aceste lanturi mentale spre a face ceea ce vrea sa faca cu dragoste. Obisnuim sa ne plangem in fata societatii cu usi inchise, obisnuim sa ne impiedicam in ce pare ca nu putem. Dar daca avem curajul de a ne exprima cinstit si de a ne urma calea...portile care ni se pareau ferecate, se vor deschide. Forta iubirii din interiorul nostru e mult prea puternica pentru a putea fi stavilita. Nicio judecata a lumii sau criza economica n-o poate stinge. Ne hranim cu frica si nu vrem sa credem ca nu mijloacele duc spre izbanda, ci dorinta.

Judecata nemiloasa a semenilor nostri nu are voie sa ne taie aripile! Numai ceea ce iubim ne duce in cel mai inalt loc in care putem ajunge intr-o viata! Luiza Ionescu

Mintea creeaza lumea!

Oamenii au defecte, nu-s perfecti, nici noi nu suntem. In tara noastra nu curge numai lapte si miere. Oare este undeva, viata, chiar asa?
Lumea este asa cum o zugravim noi. Sa vedem si lucrurile care ne plac in tara noastra, sa criticam si sa judecam si in mod pozitiv. Si daca avem puterea de a schimba ceva in bine, sa o facem!
Gandirea in mod negativ, critica si vorbirea grosolana despre oricine si orice creeaza lumea noastra. Acestea devin pasaje din existenta proprie. Astfel, nu vom reusi sa schimbam nimic in bine.
Gandind si vorbind ca niste saraci, frustrati, ca niste deprimati si ca niste fiinte lipsite de speranta, fara sa gandim, sa simtim si fara sa actionam cu dragoste, cum am putea creea o lume mai buna? Cum indraznim sa visam la o lume mai frumoasa, fara ca noi sa schimbam ceva in noi? Propria minte este singura asupra careia avem putere. Din noi insine provine schimbarea.
Cand ne vom putea incuraja copiii, cand vom putea iubi oamenii cu tot cu defectele lor, cand vom vedea mai multe calitati decat defecte, cand vom vedea mai mult frumos decat urat, atunci vom creea o lume mai buna! Luiza Ionescu

Multumesc, om drag!

Azi, multumesc! Multumesc ca ma simt iubita, indragita. Multumesc ca am aproape oameni dragi sufletului meu. Multumesc pentru dovezile voastre de iubire. Consider ca in viata, cel mai mare noroc nu sunt banii, ci sa ai oameni care sa te iubeasca si pe care sa-i iubesti. Da, am oameni care atunci cand ii vad, cand imi pasesc pragul casei imi lumineaza ziua. Imbratisarile si zambetele voastre imi hranesc sufletul si ma indeamna sa fiu din ce in ce mai buna. Am langa mine oameni care nu ma judeca, ei doar ma iubesc. Prietenii mei nu sunt multi, dar sunt cei mai buni.
M-am gandit pentru cateva secunde cum ar fi daca nu as avea langa mine toti acesti oameni dragi. Raspunsul...o viata gaunoasa. Ma simt norocoasa si binecuvantata ca va am. Nu trebuie sa va numesc in scris, voi va stiti. Sunteti precum un bulgare de lumina in sufletul meu. Va multumesc ca va am! Luiza Ionescu

Bumerangul

Da, cred in omenie! Cred in jocul cu bumeranguri. Suntem exact ceea ce gandim, ce spunem si ce facem. Semeni rautate...culegi rautate! Semeni bunatate...culegi frumosul si seninul.

Recent, mi s-a dovedit a nu stiu cata oara ca omenia invinge. Succesul unei rautati dureaza o clipa, Succesul unei fapte bune dureaza o viata. Bunatatea, omenia, pur si simplu, ne ajuta sa ducem o viata onorabila si luminata.

O fapta rea devine un bumerang. Sti cand il arunci, te bucuri o clipa. Dar bumerangul se intoarce cand nu te astepti si te loveste din plin, si doare mai tare decat cel pe care l-ai aruncat.

Tind sa cred ca oamenii rautaciosi, falsi, clevetitori nu sunt in pace cu ei insisi. Au parte de momente de frustrari, de zbuciumuri interioare, sunt invidiosi si, de multe ori sunt condusi de o ambitie prosteasca. Da, acesti oameni nu trebuie urati, ci trebuie sa ne fie mila de ei.

Pentru o fapta nedreapta asupra noastra, nu trebuie sa ne razbunam. Nu uitati de bumerang! Orice fapta rea sau buna...va fi rasplatita asa cum se cuvine. Viata ne si rasplateste, dar ne si pedepseste.

Suntem ceea ce daruim!  Luiza Ionescu

Grea e omenia!

Uneori, simt ca fiintele umane lasa de dorit. Uneori, simt ca nu mai iubesc oamenii, parca toti sunt o apa si-un pamant. Lucrul acesta nu mai imi provoaca durere de mult, ci doar scarba. Vad oameni in jurul meu oameni care se preteaza ala orice, fara sa aibe ceva de castigat din asta. Oamenii au devenit rai, lipsiti de scrupule, mincinosi, lacomi, ipocriti, oportunisti, constiinta nu mai au de mult...daca au avut vreodata. Sunt acoperiti de atat de multe masti, incat nici ei nu mai stiu care e fata lor reala.
Uneori, oamenii se prefac buni. Asta chiar e infiorator. Este culmea rautatii. Azi, rautatea a ajuns sa fie o stare de normalitate.Oamenii au uitat sa isi bucure inima. Isi hranesc ego-ul.
Exagerez daca spun ca un barbat care se preteaza la a se culca cu o femeie pentru care nu simte nimic, ba chiar o considera urata...doar pentru o placere de moment (desi nu stiu unde ar mai fi placerea) ...e un barbat josnic?
Exagerez daca spun ca omul care face complimente "mascate" nu valoreaza doi lei?
Exagerez daca sunt de parere ca oamenii mandrii, infatuati, care cred ca valoreaza mai mult decat altii...sunt demni de mila?
Dupa ce interactionez cu cineva, dupa o scurta conersatie...ajung sa ma intreb daca interlocutorul meu a fost real sau si-a folosit una din masti.
Cred ca a fi om de valoare nu presupune "briz-brizuri", inseamna sa fii OM.
Cum eu sunt o visatoare...culmea, inca reusesc sa mai fiu...fac apel la OAMENI...sa nu se schimbe, ca ceilalti sa se loveasca de OMENIE...si sa se molipseasca. Luiza Ionescu

E povestea mea, nu a ta!

M-am saturat ca lumea sa stie ce-i mai bine pentru mine. M-am saturat sa aud lucruri de genul "Nu esti in stare sa-ti gasesti un baiat!" , "esti ghinionista in dragoste!" , "O sa iasa soarele si pe strada ta!"  sau "Esti cam pretentioasa!". M-am saturat de oamenii astia marunti si de afirmatiile lor referitoare la viata mea. Se pare ca nu ii pot oprii de la astfel de afirmatii,multi dintre ei dandu-si cu parerea fara sa fie intrebati, multi vorbesc "aiurea in tramvai", fara sa aiba habar la ce le iese din gura.

Buna sau rea, fericita sau mai putin fericita, este vorba despre propria mea poveste pe care mi-o creez singura. Ce-i drept, uneori lucrurile se mai intampla si fara voia mea. Dar povestea mea ramane a mea si consider ca nu am nevoie de un critic asupra "operei" mele. Eu sunt cea care ma suport de dimineata pana seara si in timpul noptii.

Si daca pana acum nu mi-am gasit un tovaras de viata, nu inseamna ca nu-mi doresc sau ca sunt pretentioasa. Ci, pur si simplu, aleg sa nu traiesc nimic care sa fie in contradictie cu trairile mele interioare. Nu pot sa aleg sa traiesc anumite "lucruri" doar pentru ca sunt firesti in ochii societatii.Eu am firescul meu, ma ghidez intotdeauna dupa vocea interioara, nu dupa "ca asa e normal" si gata, lumea sa zica " in sfarsit...a intrat in normalitate".

Nu sunt robot, nu pot sa traiesc dupa psihologia altora. Nu accept nimic din ce mi se impune din exterior, nimic din ce nu e in concordanta cu sufletul meu.

Aleg sa fiu onesta fata de sufletul meu, sa iubesc asa cum are nevoie sufletul meu sa iubeasca!

Sa stopam sentimentele meschine!

E timpul sa invat ca a purta ura cuiva sau a fi invidios nu are niciun rost. Acestea sunt sentimente meschine ce ne invrajbeaza sufletul, singurul rezultat fiind acela de a ne indeparta de oameni. Ura si invidia sunt sentimente ce ne face sa ne irosim timpul, sa-l "stricam". Si chiar daca cineva ne-a ranit, nu trebuie sa raspundem cu ura. Asta ar arata cat de limitati suntem in gandire. Cand cineva te raneste...nu trebuie decat sa te indepartezi pentru a te elibera de acea energie negativa, ca sa-ti fie bine.

Daca invidiezi fara motiv inseamna ca esti un om marunt. Invidia iti arata ceea ce tu nu ai reusit. Si nu ca nu ai fi putut, ci doar ai fost preocupat cu sentimentele astea meschine. Invidia este o durere.Te face sa te opresti din ceea ce tu vrei sa construiesti, privind pe altcineva bucurandu-se. invidia si ura nu inseamna decat auto-pedepsire.

In loc sa invidiezi, admira si apreciaza in aceeasi masura,urmeaza-ti propriul destin, fara a te lasa preocupat de norocul altora. Tu il ai pe al tau.

Chiar si pe cei care tu ii invidiezi ii mai urmareste umbra, dar tu nu o vezi. Tu ai partea ta de umbra, cat si de soare.Nu-ti compara viata cu a altora! Pentru ca traiectoriile noastre sunt diferite. Preocupa-te de soarele tau! Intrece-te cu tine insuti!

Inima vindecata

Si simt cum ma vindec. Aproape ca m-am si vindecat. A trecut durerea apasatoare ce ma facea sa cred ca n-am sa mai pot iubii vreodata. Durerea ma mintea ca lumea se opreste la tine. Sau poate ca asa a fost...atunci, pentru ca durerea si gandurile de atunci au fost reale. Iubirea mea pentru tine, dezamagirea, durerea, regretul, gandurile si plansul au fost reale. In mine, insa, au ramas resturi de atunci...resturi de sentimente. In mine se mai vorbeste si astazi de tine, dar din ce in ce mai rar. Reusesc sa fiu EU si fara tine si chiar mai bine fara tine. Sau asa imi place sa cred!

Si ce e mai grozav din toate acestea...este ca m-am vindecat singura...si chiar e o realizare!Nu m-am aruncat in bratele nimanui, amagindu-ma ca, astfel, te voi uita.Mi-am acceptat situatia, a trebuit sa ma inarmez cu o doza mare de rabdare si cu ganduri optimiste, chiar daca picam deseori in paharul cu melancolie...chiar daca, la fel de des, ma sufocam in suspine. Se spune ca despartirea este o parte din moarte. perfect de acord. Am trait pe propria piele aceasta stare. Ruptura de tine ma facea sa ma simt bolnava. In  timp, ma obisnuisem cu durerea...devenise o durere calma...

Desi nu mai credeam in dragoste, astazi, mai mult ca niciodata,cred in ea si cred ca o voi intalni. Imi traiesc zilele fara sa ma gandesc prea mult la ea. Pentru ca stiu ca va sosii la momentul potrivit, nici mai devreme, nici mai tarziu.

Si, iata, viata,ca am trecut peste cosmar! Nu l-am uitat definitiv. As cere imposibilul! A fost greu, a fost un proces de vindecare ce a durat cam mult,  ce-i drept. Dar, consider ca m-am vindecat in mod intelept.

De-abia astazi am ajuns la ziua in care imi iau adio, cu adevarat, de la tine.De-abia de astazi ma pot ancora si imi pot deschide bratele in fata unor noi vise, sperante, zambete. De astazi, deschid lacatele inimii mele!