Privesc
niste fotografii...eu si-a mea familie...poze mai de demult, dintr-un trecut nu
foarte indepartat. Familie? Cand spun
" familie ", spun " intreg". Mi-e dor de-a mea
familie de odinioara...si de cele bune si de cele rele. Chiar daca ai mei
parinti merg pe drumuri separate, raman familia mea, doar ca...unitatea s-a
pierdut. A trecut ceva timp de cand dezbinarea a avut loc, m-am obisnuit de
mult cu ideea de a nu-mi mai vedea parintii impreuna, insa...mi-e dor, am un
dor atat de greu in suflet...Iubirea parintilor pntru noi, copiii nu a
disparut, insa nu mai este simtita ca inainte. Acel " tot " s-a
divizat si dezechilibrul s-a instalat. Am avut si eu un coltisor de dragoste,
de afectiune, de incredere, intelegere si toleranta unde imparteam bucuriile, supararile
si secrete.
Clar,
familia este o comoara nepretuita.
O familie
destramata este cel mai mare esec, ce frange destine. Mai stim, astazi, sa
construim o familie si sa o pastram? Nu-mi vine a scrie mai mult despre aceasta entitate, caci
aceasta se simte iar o explicare a ei devine de prisos. Luiza Ionescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu