Imposibilul posibil

Pe cat de dura...pe atat de frumoasa a fost, pentru mine, experienta maratonului Ploiesti - Brasov, o campanie impotriva sedentarismului. Cand am pornit in acest maraton, nu ma gandeam ca pot sa parcurg nici macar jumatate. 100 kilometri? Nici nu visam. Ideea, insa, mi-a suras de la bun inceput. Prima parte, cu toate ca eram odihnita, a fost destul de grea, am indurat frigul si vantul destul de dur. Mai tarziu a fost mai bine, caci soarele ne-a fost prieten o buna bucata de vreme.
Mie, personal, acest maraton mi-a oferit o lectie de viata. Mi-am depasit limitele impuse de psihicul meu, am putut mai mult decat cred eu ca pot. A fost un moment in care m-am oprit din mers intr-o serpentina, am urlat " Nu mai pot! " si am mers mai departe. Ca si in viata, cand simti ca nu mai poti, cand totul pare ca se imbulzeste in fata ta, mai gasesti in tine o farama de resursa care te conduce catre reusita. Tind sa cred ca imposibilul nu exista si ca tintele la care nici nu indraznim sa visam pot fi atinse, indepartand zidurile mentale si...incercand sa obtinem acel ceva.
Am intalnit oameni minunati, plini de culori in sufletele lor, ne-am sprijinit reciproc pe tot parcursul maratonului. Am sa raman cu o amintire minunata, cu o experienta cu care nu multa lume se poate lauda. O sa am ce povesti copiilor si nepotilor.
Culmea, la finalul maratonului, ajunsa la destinatia prestabilita, n-am simtit gustul victoriei, ci ca se poate si mai mult. Desigur, nu si in momentele acelea, dar pe viitor doresc o experienta mai dura. Deci, limitele exista doar in mintile noastre, ele pot fi inlaturate doar incercand. Nu poti reusi fara sa incerci!
Oameni buni, suntem in stare de orice! Eu ma mandresc cu aceasta recenta experienta si o astept pe urmatoarea in care voi fi si mai aproape de imposibil.Viata este o continua provocare si tocmai acest lucru o face fascinanta. Pe aceasta cale, ii multumesc in mod special, organizatorului. Luiza Ionescu

Putin, dar atent

Nu vreau mult, dar nu pot sa ma multumesc nici cu putin. Nu sunt pretentioasa, dar stiu ce nu vreau. In ceea ce privesc oamenii de langa mine, prefer putini si de calitate. In ceea ce priveste un cuplu, prefer sa fiu singura...decat singura in doi. Pot accepta si compromisuri, dar doar atat cat sufletul meu sa fie impacat.

Calitatea vietii noastre, pe langa propriile fapte, incepe cu oamenii de langa noi. pe care-i putem alege. Oamenii frumosi, deosebiti pot avea un impact pozitiv in viata noastra. Si n-am sa spun ce inseamna frumos sau deosebit pentru ca fiecare dintre noi intelegem diferit aceste aspecte, definitiile sunt diferite...in functie de noi. Esential este sa avem langa noi oameni care ne plac si pe care ii apreciem. Si asta este o forma a iubirii. Iubesc sa am oameni frumosi langa mine, care ma influenteaza pozitiv si benefic, oameni pe care ii aleg in preajma mea si care ma aleg, la randul lor. Fara aceasta forma a iubirii nu putem fi multumiti de viata noastra. Banii nu hranesc sufletul, in schimb, oamenii, da!

Tie, om drag, iti multumesc ca stii sa fii langa mine! Luiza Ionescu

Familie

Privesc niste fotografii...eu si-a mea familie...poze mai de demult, dintr-un trecut nu foarte indepartat. Familie? Cand spun  " familie ", spun " intreg". Mi-e dor de-a mea familie de odinioara...si de cele bune si de cele rele. Chiar daca ai mei parinti merg pe drumuri separate, raman familia mea, doar ca...unitatea s-a pierdut. A trecut ceva timp de cand dezbinarea a avut loc, m-am obisnuit de mult cu ideea de a nu-mi mai vedea parintii impreuna, insa...mi-e dor, am un dor atat de greu in suflet...Iubirea parintilor pntru noi, copiii nu a disparut, insa nu mai este simtita ca inainte. Acel " tot " s-a divizat si dezechilibrul s-a instalat. Am avut si eu un coltisor de dragoste, de afectiune, de incredere, intelegere si toleranta unde imparteam bucuriile, supararile si secrete.

Clar, familia este o comoara nepretuita.

O familie destramata este cel mai mare esec, ce frange destine. Mai stim, astazi, sa construim o familie si sa o pastram? Nu-mi vine a scrie  mai mult despre aceasta entitate, caci aceasta se simte iar o explicare a ei devine de prisos. Luiza Ionescu

Sufletul primaverii

Cand m-am trezit, nu am dat importanta faptului ce este intai martie si ca a sosit primavara. Motaind, inca, in pat, mi se parea inca o zi banala. Insa, in timp ce ma trezeam, facand patul, ascultand muzica, primind si citind mesajele cu urari frumoase, deschizand fereastra...lumina si caldura au patruns usor in casa si in sufletul meu.

Da, oameni dragi, primavara este un anotimp deosebit, il simti cu totul, nu doar il vezi cu ochiul. Primavara iti intra in suflet. Gandurile bune incoltesc. Infloresc fara voia mea. Ma inunda o stare asa de vioiciune, de bine, de bucurie...parca primavara tocmai ce mi-a facut o declaratie de dragoste.

Nu degeaba primavara este anotimpul renasterii, tot ce se afla in jurul nostru prinde viata, si nu doar in natura. Si noi prindem viata. Momentele triste palesc in fata acestei minuni...primavara, care inseamna caldura, zambet, culoare.

Primavara ne invita la schimbari pozitive, atat in locuintele noastre, cat si in viata. Miroase...a viata! Luiza Ionescu

Picura cu ganduri...

Astazi, am tras o privire in trecut. Si...mi s-a strans inima. Oare viata noastra inseamna trecutul? Sunt momente unde mi-as dori sa ma intorc, daca trecutul m-ar chema.Oare pentru ca nu intrezarim nimic bun in viitor, uitam motivele pentru care am renuntat la anumite parti din viata noastra?

Sunt zile in care las sa ploua cu ganduri peste mine. Oare vom stii vreodata ca prezentul nostru este unul bun? Si ca alegerile noastre din trecut au fot bune? Exista sentimentul ca astazi, puteai fi mai fericit, daca in trecut schimbai o hotarare, alegeai ceva diferit sau renuntai la vreun orgoliu? Cred ca toti caram cu noi o cutiuta cu regrete, mai mici sau mai mari...resemnati fiind pentru ca nu avem incotro. Aceste sentimente nu sunt tocmai sanatoase pentru corpul nostru emotional, insa sunt reale. Daca le ignoram, ne mintim pe noi insine. Daca timpul nu poate fi dat inapoi, putem incerca sa invatam sa ne ascultam cu atentie inima, sa meditam putin inaintea unei decizii, sa ne lipsim de orgolii. A gresi e omeneste, dar de ce sa nu micsoram numarul greselilor si regretelor?

Corect, nu putem controla tot...dar tot ce vine de la noi, putem! Astazi, invat sa pastrez ce e de pastrat Luiza Ionescu.

Eu si omenirea

Omenirea se schimba, societatea se indreapta spre o anumita directie, dar nu stie incotro....aceasta doar se indreapta. Omenirea parca se clatina si mintile oamenilor sunt ametite. Lumii parca i-au dipsarut principiile, valorile s-au disipat, interesele primeaza. Sunt oameni care au atat de multa frumusete in sufletul lor, insa nimeni nu observa.

Nu ma regasesc in lumea aceasta, simt ca nu apartin acestor vremuri. Am ajuns la aceasta concluzie dupa multe lupte interioare, crezand ca exista ceva defect in mine. Dar nu, nu am nimic defect in mine, ci doar functionez diferit. Si nu blamez societatea, nu judec oamenii care sunt diferiti de mine, poate lor le e bine asa, ei nu pot functiona altfel. Nu-mi place stilul lor de a functiona.Pot exista pe langa ei, insa nu cu ei. Fiecare se comporta conform firii lor. Eu...sunt conformata. Pot intelege oamenii diferiti de mine, iar acest lucru se numeste umanitate.

Nu-mi prea gasesc puncte comune cu ceilalti.N-am nimic cu credintele, cu principiile, gandurile, cu modul de viata ales de ei..... N-am sa incerc vreodata sa ma distrug, schimbandu-mi ratiunea, aleg sa fiu umana, in felul meu, sa fiu EU, cu riscurile asumate. Nu apartin nimanui, desi mi-as dori o atasare. Luiza Ionescu

Buna dimineata!

Si ador diminetile de liniste in suflet. Ador diminetile in care am o cafea si oameni dragi alaturi. O zi perfecta incepe, langa cel putin, un om drag care stie sa-ti puna un zambet colorat pe fata si sa simti cum ziua nu poate fi mai buna de atat.

Sunt fericita pentru ca, in timp, am strans oameni frumosi pe langa mine, oameni pe care simt nevoie sa-i vad si sa le impartasesc ganduri si sentimente. Uneori, se mai intampla sa dau si peste oameni cu suflet chircit si mandri in ignoranta lor. Si ma mahnesc....insa oamenii dragi de langa mine ma fac sa ma simt norocoasa pentru ceea ce sunt si pentru ca ii am.

Imi plac diminetile in care intalnesc, in trafic, oameni calmi, respectuosi, chipul lor debordand de seninatate.

Imi plac diminetile in care, in drum spre job, intalnesc caini maidanezi, ma opresc, le adresez cateva cuvinte, iar ei par ca ma inteleg, caci ma privesc si-si flutura coada. Si merg mai departe...cu chipul luminat.

Ma incanta diminetile in care privesc batranii intorcandu-se de la piata cu sacose incarcate, imaginandu-mi cate de bine va mirosi bucataria lor, in ziua respectiva. Ma duc cu gandul la o tocana aproape gata, cu verdeata presarat deasupra, al carei miros imi gadila narile.

A, si mai imi plac diminetile cu zarva produsa de cei mici ce se duc la gradinita sau la scoala primara, insotiti de bunici sau parinti. Ma induioseaza aceasta imagine.

Lucrurile de acest gen...si multe altele imi pot face ziua mai frumoasa. Zilele frumoase incep de dimineata...daca stii ce sa privesti, si, mai ales, daca le privesti cu inima. Si asta e suficient pentru o " Buna dimineata! " Luiza Ionescu